TITI,
MI-AI DESCHIS OCHII
Probabil că până la jumătatea acestui articol saptezeci la sută din cei ce au accesat link-ul vor inchide fara nicio urma de regret aceasta pagina [X]. Alti saptezeci la sută din cei treizeci rămași cu siguranță că nu-l vor parcurge până la final, din diverse motive. Dar dacă din restul de nouă la sută rămâne câtuși de puțină informație din ceea ce incerc eu să transmit prin această postare, atunci misiunea mea este indeplinita 🙂
Mesajul este unul extrem de important din punctul meu de vedere si se raporteaza la ultimele doua saptamani din viata mea. Tot ceea ce am trăit în această perioada si toate informațiile ce au ajuns la mine au ajuns cu un scop! Mergând pe principiul “Orice acțiune are și o reacțiune” sau “Nimic nu se pierde totul se transformă”, impartasesc cu voi toate întâmplările, gândurile si emoțiile ce le-am înmagazinat si care conform principiilor mai sus-mentionate așteaptă sa fie descarcate.
Acum trei saptamâni am fost contactata prin intermediul Facebook de bunul meu prieten Ciprian Dachi, in legătura cu un fost coleg si actual prieten, Titi, pe care l-a cunoscut in urma cu 20 de ani la Centru de Recuperare Neuromotorie Gura Ocnitei.
In cei 20 de ani situatia lor si conjuncturile nu le-au permis sa se mai întâlnească. Cu toate acestea, dupa foarte multa vreme, au reluat legătura prin ajutorul rețelei de socializare Facebook. Anii au trecut iar firele albe de par, simbol al înțelepciunii, si-au facut simtita prezenta.
Graur Titi, prietenul lui Ciprian, născut in data de 17 Octombrie 1978 in Sat Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea cu tetrapareza spastică sau boala Little, boala ce are diferite forme de manifestare, ne putem imagina ca drumul parcurs de Titi in viața nu a fost si nu este deloc ușor…
Ajuns acum la frumoasa vârsta de 39 de ani, locuiește împreuna cu tatăl sau care si-a dedicat toata viața ca un adevărat părinte întreținându-l. Titi a pierdut doua mame la viața lui, pe cea vitrega chiar recent, in urma cu șase luni. Aceasta poveste este relatata in linii mari, doar pentru a va putea face o idee cat de anevoios a fost drumul acestui om.
Doresc sa-mi impartasesc aceasta traire, din care am avut enorm de multe de invatat, renuntand la absolut toate filtrele posibile. Ei bine… povestea suna cam asa:
Titi isi dorea enorm o tricicleta electrica pentru a-i facilita deplasarea si pentru a-i reda cat de cat din bucuriile vietii la care ii era atat de greu sa ia parte datorita handicapului sau. Aceasta incomensurabila dorinta a sa era atat de puternica incat Ciprian s-a hotarat sa-l ajute in a-i implini visul!
Ciprian a luat legatura cu mine, vroia sa fie surpriza pentru bunul sau prieten. Povestindu-mi despre Titi, de situatia lui, de dorinta sa si de cat de mult isi doreste sa isi vada bunul prieten cu visul devenit realitate a actionat astfel contactandu-ma, pentru sustinere in achizitionarea tricicletei electrice. Recunosc AICI si ACUM, faptul ca nu am fost prea receptiva la ceea ce Ciprian mi-a insuflat prin discutia avuta, sau cel putin asa m-am aratat, ca fiind mai putin receptiva. De ce? Pentru faptul ca imi era teama de esec!… Prin urmare, nu-i spusesem nici da, nici ba… dar samanta fusese plantata in sufletul meu. Cateva zile la rand singura actiune in aceasta directie a fost sa iau legatura cu o cunostinta ce stiam ca mai organizase cateva actiuni caritabile, m-am gandit ca ma poate ajuta macar cu un sfat. Ramasese sa ia legatura cu un ONG si sa ma contacteze ulterior. Insa timpul trecea iar eu aveam impresia ca ma “scarpin cumva – invers”! Nu am indraznit sa actionez in aceasta directie… nu aveam nici cea mai vaga idee cum sa procedez, cum sa ajut… este drept ca mai discutasem in stanga si-n dreapta pentru cateva sfaturi, insa nimic concret… Timpul trecea iar faptul ca Ciprian isi pusese o baza in mine, ma coplesea. Eram confuza, ma simteam neputincioasa si total descurajata dupa toate discutiile avute cu cei din jur referitoare la acest aspect.
In data de 19 februarie (duminica) pe cand imi faceam curat prin masina in curtea bunicii, primesc un mesaj de la buna mea prietena Andreea Renciu, mesajul suna cam asa: “Bananuta, ce mai faci?” (asa ma numesc prietenii apropiati, Banana J– ne putem da seama cu totii de unde se trage.) “Am o veste faina! Il mai tii minte pe Daniel? Baiatul care dormea sub balcon? Are un loc de munca acum si o casuta ce va fi imediat gata mobilata “. Pun repede mana pe telefon si o sun! Ceea ce mi-a povestit la telefon, avea sa isi puna amprenta in viitorul apropiat, asupra lui Titi, asupra mea si asupra tuturor celor implicati.
Andreea Renciu si Mihai Pripina, au ajutat un om al strazii…cum? Ei bine… in prima faza i-au oferit pește, ca pe urma, sa-l invete sa pescuiasca 🙂 L-au imbracat, l-au cizelat, i-au obtinut un interviu in vederea angajarii, interviul dovedindu-se a fi un adevarat success, i-au gasit apoi o chirie accesibila buzunarului sau, pe care au achitat-o in avans atat cat sa se poata puna omul pe picioare, i-au mobilat casa lui Daniel cu ajutorul prietenilor si prin intermediul unui mesaj pe Facebook de unde s-au mai strans cateva suflete binevoitoare iar impreuna au reusit!
MULTUMESC Andreea, ca m-ai trezit la realitate!!
Entuziasmul, implinirea si bucuria reusitei lor imi ajunsese acum pana in maduva oaselor!! Aceste minunate pure vibratii generate de actiunea acestor oameni deosebiti, au fost sursa mea de energie, inspiratie si mai ales CURAJ!
Nu am mai stat nicio clipa pe ganduri, am lasat la o parte judecata ce-mi incetosa mintea si am realizat acel filmulet live, in care cer ajutorul minunatelor suflete ce si-au facut aparitia unul cate unul inca din primele minute de la postare.
Nu voi spune niciodata ca a fost usoara aceasta strangere de fonduri, dar energia pozitia emanata de toti cei implicati, daramau pas cu pas absolut orice bariera si imi dadea putere sa merg mai departe!
*
Dupa doua saptamani de la lansrea filmuletului live, timp in care am constientizat cat de frumoasa este lumea ce ne inconjoara, cat de frumos le aseaza pe toate Universul atunci cand esti receptiv si lasi totul sa curga de la sine, tricicleta a ajuns la Titi…
Entuziasmul si bucuria acestui minunat om, fara gandurile-i de care toate aceste minunate trairi nu ar fi fost posibile, au facut ca timpul sa stea, mintea sa inceteze sa mai judece, iar emotiile si energia pozitiva treceau acum prin trupurile noastre precum printr-o sita, facandu-ne inimile sa vibreze la unison…
Ceea ce vreau să pun în evidență nu sunt clipele de fericire din sufletul meu sau din sufletul tuturor celor ce au contribuit ca visul lui Titi să devină realitate, nici valorile unei adevărate prietenii, nici forța interioară a anumitor persoane de a trece cu bine peste provocările vieții. Imi doresc sa realizam ce IMPACT POZITIV poate avea un “SIMPLU GEST”!
MULTUMESC TITI PENTRU FAPTUL CA TI-AI DORIT si pentru ca mi-ai ridicat valul de pe ochi in clipa in care ai rostit acele minunate cuvinte la numai 5 minute dupa ce ai intrat in posesia noii tale triciclete!!
“Voi darui tricicleta mea cea veche doamnei bolnava de inima.”
***
Raportat principiilor mentionate la inceputul acestui articol cum ca -“Orice acțiune are și o reacțiune” si “Nimic nu se pierde totul se transformă”- este aceasta RECATIE IN LANT, aceasta retea de fapte bune ce mintea mea nici macar nu poate concepe care i-ar putea fi originea. Incarcata cu o energie extraordinara, a trecut acum pe la noi si a avut ocazia sa mearga mai departe, croindu-si drum prin sufletele celor deschisi!
Aceasta energie fantastica, aceasta inalta vibratie este rodul dragostei fata de tot ceea ce ne inconjoara! Ma bucura nespus acest gand, imi place sa il asociez cu “efectul bulgarelui de zapada”: Candva, cineva, a ACTIONAT, declansand toata aceasta reactie in lant ce ajunsese acum la mine probabil sub forma mesajului primit de la Andreea in data de 19 februarie 2017.
Nu pot sa nu ma gandesc la zambetele tuturor celor ce au contribuit la aceasta minunata actiune, la beneficiile aduse atator suflete prin aceasta miscare si la modul in care astfel, ea va fi transmisa mai departe!
Iti multumesc Titi pentru ca existi!
Multumesc Ciprian Dachi pentru ca ai crezut in mine!
Multumesc Andreea pentru faptul ca mi-ai scris, m-ai sustinut, m-ai incurajat si nu numai!
Multumesc tuturor celor ce au contribuit pas cu pas la strangerea fondurilor, fara ajutorul vostru nimic nu ar fi fost posibil:
TAMBA CARMEN DANUTA
GRIGORE STEFAN VASILE
IORDACHE RAZVAN
ANDREEA RENCIU
DANA & SCOTT MANHARDT
TALPES ANDREEA
LILIANA SERBANUT
DAVIDESCU ADRIAN
MATHILDE
PLETEA PAUL SORINEL
VALENTIN CRISTIAN GLIGORE
FLORIAN MARIN
TOMA NICOLETA CLAUDIA
ANCA EPURAN
FLORIN & SILVIA COLAC
ALINA SLOBODNIC
ADELA MISCA
TATAR ANA-MARIA
LEOVEANU STEFAN
LAURENTIU IOSIF
PATRASCU FLORENTINA ROXANA
COSTEL GHERMAN
Celor ce au dorit sa ramana sub anonimat, va spun cu toata sinceritatea ca as iesi in strada sa va strig numele din toti rarunchii!
SIMONA T.
MFM 916
ADRIAN M.
ADI M. (Italia)
NAE M.
MIHAELA D. (Dubai)
MARIUS D.
RADU ADRIAN I.
ALEX H.
Multumesc totodata tuturor celor ce s-au implicat ulterior datorita faptului ca oprisem donatiile prea devreme:
Multumesc MAMA, pentru donatie si strangerea de fonduri ulterioara la care au participat cu draga inima bunii tai colegi:
PLUMBOTA LACRAMIOARA
ALEXANDRU ANTON
CATALIN PITIS MOROSANU
BAJKO ANTON
CSABA TOROK
Multumesc TATA, pentru faptul ca ai facut transportul tricicletei posibil si mai ales pentru acea clipa atunci cand am ajuns acasa si m-ai strans in brate, soptindu-mi la ureche acel “bravo” care pentru mine in acel moment a insemnat totul!
Multumesc scumpa mea sora pentru ca te-ai oferit sa suporti diferenta necesara achizitionarii tricicletei.
Multumim domnule VRABIE ROMICA, pentru donatie, sustinere, pentru sufletul dumneavoastra bun si unul dintre cele mai importante aspecte, pentru faptul ca ne-ati fost sofer!
Multumim MIHAI MEZ, pentru tot ajutorul acordat si pentru ca exsti in viata lui Titi!
Multumesc…
Sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce mi-a fost dat sa traiesc!
Adorm si ma trezesc zambind…
Bravo un gest frumos!! 💜💜❤
Mulțumim, Elena! Nu imi doresc sa se oprească aici 🙂 Multumesc pentru timpul acordat si pentru feedback. Zi minunata iti doresc!